Vulturul – Metafora renașterii

Norii se opreau, Munții șuierau, Văile plângeau, Iar apele se zvârcoleau. În piatra tare a muntelui Vulturul își sparse ciocul. Și în linia orizontului, Cu durere își cânta norocul. Cu putere își smulse ghearele Și penele-nvechite, Depășind hotarele Cerului promite. Scăpat de chinuri Și într-o nouă viață, Spre noi începuturi Vulturul se înalță.

Vulturul – În vârf de munte…

Peste munți și văi trecea îmbătrânit Și ani mulți purta pe aripi. Ciocul îi era împietrit Și ghearele fără putere. Ostenit, privea spre infinit, Acolo, în vârf de munte, Gândind la visul neîmplinit Pentru a suta oară...

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑