Otilia Cazimir – Poeta sufletelor simple

Astăzi se împlinesc 125 ani de la nașterea Otiliei Cazimir.

Supranumită poeta sufletelor simple, Otilia Cazimir este autoarea care ne-a umplut mare parte din paginile manualelor de limba română, fiind cunoscută pentru versurile pentru copii.

Otilia Cazimir este pseudonimul literar pentru poeta Alexandrina Gavrilescu, fiind ales de Mihail Sadoveanu și criticul Garabet Ibrăileanu. Pseudonimul a fost dezagreat de poetă, afirmând:

„Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi Otilie pe care am întalnit-o în viață, fetița cu care am stat în bancă în clasa primară, era proastă, grasă și buboasă …”.

Mâțișorii

de Otilia Cazimir

A ieşit răchita-n drum.

Ce-o mai fi şi asta, oare,

Că-i din cap până-n picioare

Numai motocei de scrum?…

Cu mlădiţele plecate,

Stă pe loc şi se socoate:

S-ar întoarce – nu mai poate,

S-ar ascunde –

N-are unde!

I-e ruşine de copii,

Ca din mugurii-aurii

I-au ieşit, în loc de flori…

Mâţişori!

Otilia Cazimir și George Topîrceanu

Sursa: Wikipedia

Un gând despre „Otilia Cazimir – Poeta sufletelor simple

Adăugă-le pe ale tale

  1. Abia deslusisem tainele cititului…
    M-am infatisat la biblioteca satului, rugandu-l pe bibliotecar sa-mi dea o carte. Si mi-a dat…o carte!
    Pe drum, am analizat coperta si am inceput sa plang amarnic, neintelegand de ce „A murit Luchi”!? Apoi am citit…
    Fara indoiala, O. Cazimir este o mare poeta…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: