Povestea Ținutului Fără Nume – prima parte

„Era toamnă. Pădurea din jurul casei intrase deja, parcă, în hibernare. Frunzele erau arămii și copacii păreau triști. Pe jos se așternuse un covor de frunze care cuprindea tot codrul. Totul este desprins dintr-o poveste fără nume și parcă ar fi vrut să îmi spună ceva. Mă plimbam printre copacii misterioși și încercam să le învăț limbajul. Era greu. M-am oprit. Începuse să se răcească. Se pare că halatul meu albastru nu era suficient pentru o plimbare prin pădure. Eram deja departe de casă și nu m-aș mai fi întors. Cel puțin până aflam mai multe despre locul acesta fermecător, pe care nu l-am vizitat până acum. Cu toate că este pădurea din jurul casei mele, nu m-am avântat mai mult de gardul din lemn. Prea multe povești spuse de părinți. Povești cu zâne și creaturi mistice. Nimic mai fantastic decât atât. Dar simțeam că urma să devină fascinanta experiență a vieții mele. Așa că fără să mă mai gândesc la ce întâlneam in jur, am pornit mai departe. Trecut de trei luni de vârsta de 17 ani, acum mă simțeam mai curajos ca niciodată. Deodată, se aude șoptit:

– Andrei!

Oare cine îmi rostea numele? Pădurea era pustie.

– Andrei!

Se auzi din nou. Mai tare de data asta. Puțin speriat și cu tremur în glas, abia apuc să răspund:

– Cine este?

– Nu te speria, îmi spune „vocea”. Sunt „glasul” pădurii.

Mă simțeam din ce în ce mai speriat, inima mai avea puțin și îmi sărea din piept.

– Andrei, eu sunt Zâna Pădurii. Mi se mai spune și Zâna Verde. Casa ta este construită pe pământ sacru. După teribilul accident al părinților tăi, la rugămintea elfilor, ți-am purtat de grijă și ți-am insuflat dragostea pentru natură.

Apoi eu îi spun, cu picioarele tremurânde și în cap îmi răsunau toate poveștile spuse de dragii mei părinți:

– Nu îmi este deloc frică. Nici nu știu cine ești și toată treaba asta cu zâne și elfi îmi sună mai mult a poveste de adormit copiii. Arată-te, dacă vrei să vorbim.

Nu se mai aude nimic. Și mă și întorc spre casă. Apuc să fac trei pași și simt cum se pornește un vânt rece.

– Brrr, s-a răcit și mai mult, îmi spun eu. Suficientă aventură pe vremea asta. Și pădurea este atât de întunecată. Acum îmi fuge gândul la cât de binevenit va fi ceaiul meu din ierburi aromatice culese din grădina din spatele casei.” ® CI

Foto

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: